Ce este Codul OMS?

Ce este Codul OMS?

Codul internaţional de comercializare a substitutelor laptelui matern (pdf, 128Kb) reprezintă o serie de recomandări pentru statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), destinate să reglementeze comercializarea substitutelor laptelui matern, biberoanelor şi tetinelor. Acesta este denumit "Codul OMS".

A fost introdus în anul 1981, ca urmare a preocupărilor exprimate cu privire la comercializarea substitutelor laptelui matern în ţările în curs de dezvoltare.

Cum a fost creat?

Codul OMS a fost adoptat ca rezoluţie de către Adunarea Mondială a Sănătăţii (WHA), organismul decizional al OMS, în mai 1981. Au urmat ample consultări cu principalele părţi interesate – inclusiv guverne, agenţii ale Naţiunilor Unite, societatea civilă şi producători de alimente pentru sugari.

De ce a fost introdus Codul?

Codul îşi propune să contribuie „la asigurarea unor alimente adecvate şi sigure pentru sugari, prin protejarea şi promovarea alăptării şi prin garantarea folosirii corespunzătoare a substitutelor laptelui matern, atunci când este necesar, pe baza unor informaţii specifice şi prin intermediul unei comercializări şi distribuţii corespunzătoare”.

Este important de menţionat că acest Cod recunoaşte faptul că substitutele laptelui matern au un rol legitim în situaţiile în care un sugar nu este alăptat.

Codul OMS este o lege internaţională?

Nu. Codul reprezintă o serie de recomandări către statele membre ale OMS.

Codul stipulează că guvernele ar trebui să ia măsuri pentru aplicarea scopului şi principiilor sale, prin intermediul legislaţiei şi prin alte mijloace.

Cum şi-a modificat Nestlé practicile de comercializare de când a fost adoptat Codul?

Am învăţat foarte multe din experienţele noastre şi ne recunoaştem responsabilitatea de a merge dincolo de standardele de comercializare obişnuite din trecut. Ne străduim să ne îmbunătăţim permanent practicile, iar eforturile noastre au fost recunoscute pe plan extern. Până acum suntem singurul producător de substitute ale laptelui matern inclus în indexul de investiţie responsabilă FTSE4Good.

FTSE4Good este în prezent singura terţă parte independentă, transparentă, care evaluează practicile de comercializare a substitutelor laptelui matern. Citiţi mai multe despre FTSE4Good.

Citiţi mai multe despre modul în care ne-am modificat practicile (pdf, 143Kb).

Nestlé respectă Codul OMS?

OMS a clarificat în mod constant faptul că guvernele au responsabilitatea de a defini implementarea Codului în ţările lor. Prin urmare, noi respectăm Codul OMS implementat de guvernele naţionale peste tot în lume.

În 152 de ţări considerate a fi cu risc ridicat de mortalitate infantilă şi malnutriţie, noi respectăm politicile noastre stringente (pdf, 1.67Mb) provenite din Codul OMS sau din reglementările naţionale, oricare sunt mai stricte.

Acest lucru este necesar pentru că multe ţări „cu risc ridicat” nu au implementat Codul în totalitate. De fapt, conform unui raport OMS (pdf, 587Kb) recent, numai 37 din 199 de state membre au adoptat legi care reflectă toate recomandările sale şi rezoluţiile ulterioare anului 2011.

Ce înseamnă „ţară cu risc crescut”?

Ţările sunt clasificate ca fiind cu risc crescut, conform criteriilor FTSE4Good de comercializare a substitutelor laptelui matern (pdf, 60Kb), atunci când au rate ridicate de mortalitate (peste 10 la 1.000) sau malnutriţie acută (peste 2%) la copiii cu vârsta mai mică de cinci ani. Acestea se bazează pe date provenind de la UNICEF.

Ce diferenţă există între politica Nestlé şi Codul OMS?

Codul OMS reprezintă o serie de recomandări pentru statele membre. OMS a clarificat în mod constant faptul că depinde de guverne să definească modul în care vor implementa codul în ţările lor.

Politica (pdf, 1.67Mb) noastră reprezintă o serie de instrucţiuni detaliate de implementare pentru personalul nostru responsabil de comercializarea şi vânzarea produselor alimentare pentru sugari. Aceasta explică în mod concret ce se poate face şi ce nu pe fondul fiecărui articol al Codului. Acesta a fost elaborat pentru prima dată în anul 1982 şi îmbunătăţit apoi în 1984 după consultări cu părţile interesate, inclusiv OMS, Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite (UNICEF) şi organizaţii ale societăţii civile. De atunci a fost revizuit şi îmbunătăţit de mai multe ori.

Politica noastră este în conformitate cu criteriile de includere în FTSE4Good pentru comercializarea înlocuitorilor laptelui matern.

Practicile de comercializare ale Nestlé sunt evaluate în mod independent?

Da. Ca parte a unui proces de evaluare continuu, Bureau Veritas ne auditează practicile în trei ţări diferite în fiecare an, conform politicii noastre (pdf, 1.67Mb).

În plus, la solicitarea FTSE4Good, PricewaterhouseCoopers (PwC) verifică în mod independent şi regulat practicile noastre de comercializare a înlocuitorilor laptelui matern, cu ajutorul unei serii de 104 criterii, în ţările cu risc ridicat.