Fundația Olimpică Română și Nestle România susțin copiii selectați în Programul Împreuna creștem campioni – Sănătate, echilibru, bucurie, prin sport

To Press Releases listiul. 11, 2017


Trei burse pentru tineri sportivi cu rezultate excepționale, care întâmpină dificultăți materiale

București, 4 iulie 2017 – Fundația Olimpică Română și Nestle România susțin copiii selectați în Programul Împreuna creștem campioni – Sănătate, echilibru, bucurie, prin sport. Trei burse vor fi acordate tinerilor sportivi care au obținut rezultate excepționale, însă întâmpină dificultăți financiare în drumul către marea performanță.

“Prin tot ceea ce facem, încurajăm o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos atât în rândul angajaților cât și pentru consumatorii noștri. Mă bucur pentru succesul acestor copii și îi felicit pentru alegerea pe care au făcut-o. Sportul este cel mai bun mod prin care se pot dezvolta armonios, sănătos și echilibrat și ne bucurăm că putem susține eforturile lor spre marea performanță” a declarat Eduard Gongonie, Communication and Marketing Services Director, Nestlé Romania.

Bursierii selectați vor primi, timp de un an, o bursă lunară pentru a-și susține cheltuielile cu echipamentul, alimentația și eventualele deplasări.

Este important să susținem visurile și eforturile oricărui copil care dorește să se îndrepte către marea performanță. Este un gest de încurajare pentru tinerele talente sportive care provin din familii cu resurse limitate, un gest necesar și esențial pentru viitoarea lor performanță. Sportul poate fi cea mai mare oportunitate pentru acești copii, oferindu-le sănătate, bucurie, echilibru și încrederea de a reuși prin propriile forțe. De aceea, Fundația Olimpică Română, prin programele pe care le derulează cu continuitate de mai mulți ani, își propune să îi incurajeze pe copii în drumul lor către înalta performanță sportivă. Anul acesta, Nestlé România se alătură programului nostru pentru tinerii sportivi care întâmpină dificultăți financiare, preluând susținerea lunară a trei mici campioni: Miruna Ciocîrlan – gimnastică ritmică, Radu Mihai Papoe – tenis, Sandu Antonio Costin – gimnastică artistică. Ne bucurăm încă de pe acum de succesele lor viitoare”, a declarat Andreea Răducan, Președintele Fundației Olimpice Române.

Aplicanții au fost  evaluați de către un juriu de specialitate. Selecția s-a realizat în funcție de performanţele sportive, rezultatele școlare și posibilitățile materiale ale părinților. Din juriu au făcut parte: Andreea Răducan, campioană olimpică la gimnastică și Președinte al Fundației Olimpice Române, Valeria van Groningen, campioană olimpică la canotaj și Vicepreședinte al Fundației Olimpice Române și Valentina Saygo, membru în Consiliul Director al Fundației Olimpice Române.

***

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Nestle Romania 

Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în prezent având 900 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa alimentară, cele mai multe dintre brand-uri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care acestea sunt prezente). Portofoliul Nestlé România are o gamă largă de produse din diverse categorii, pentru a răspunde cererii consumatorilor: băuturi (Nescafé, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), produse culinare (Maggi), produse alimentare pentru sugari şi copii mici (Nestlé Nutrition), Nestlé Professional, divizia de soluţii “out of home”, batoane şi cereale pentru mic dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc) şi hrană pentru animale (Purina). Nespresso, nume de referinţă la nivel mondial în domeniul cafelei de lux ambalată în capsule, este prezent oficial în România ca divizie de lux a Grupului Nestlé începând din 2014. Napolitanele JOE și Nesquik, precum şi specialităţile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timişoara.