Global youth initiative: Nestlé Needs YOUth

La Nestlé, credem că societatea nu poate prospera dacă nu oferă sprijin viitoarelor generații de tineri. Organizația Internațională a Muncii estimează că 2 din 5 tineri sunt fie șomeri, fie au un loc de muncă ce nu îi ajută să iasă din sărăcie. În calitate de companie globală, suntem hotărâți să ajutăm tinerii să-și dezvolte abilitățile și să câștige experiență pentru a-și găsi locuri de muncă sau pentru a-și crea propria afacere.

Vrem să contribuim la pregătirea generației viitoare pentru găsirea unui loc de muncă, să devenim deschizători de drumuri în compania noastră, să avem antreprenori în agricultură de succes, inovatori și antreprenori în diverse arii, indiferent de domeniul lor sau de nivelul de expertiză. Acest fapt va contribui la crearea unor comunități prospere și rezistente și va sprijini obiectivele ONU de dezvoltare durabilă.

De aceea extindem inițiativa Nestlé Needs YOUth pentru a cuprinde tot lanțul nostru valoric, de la aprovizionarea cu materii prime, până la fabricarea și distribuția produselor noastre.

Ce facem?

În ultimul deceniu, acțiunile noastre globale, locale și de brand au ajutat la pregătirea a sute de mii de tineri pentru câmpul muncii; am instruit și susținut peste 4 milioane de fermieri din întreaga lume și am dezvoltat abilități de managementul afacerilor în cazul a 2 milioane de femei.

Dorința noastră este de a ajuta 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces, până în 2030, la oportunități economice și de carieră, iar pentru a atinge acest obiectiv ne vom concentra pe trei domenii-cheie.

Angajarea și calificarea forței de muncă


 

Suntem hotărâți să îi ajutăm pe tineri să-și dezvolte abilitățile, astfel încât să poată găsi locuri de muncă prin intermediul activităților noastre „Get Hired”, „Get Skilled” (training vocațional), „Get Support” și „Get more opportunities”. Citiți angajamentul nostru și găsiți mai multe informații în secțiunea Cariere.

Nestlé România susține programul Nestlé Needs Youth, iar din 2014 și până la jumătatea anului 2018 am reușit să ne atingem obiectivele propuse și astfel am angajat: 502 de persoane pe posturi cu perioadă determinată și nedeterminată, 158 interni și trainees și am organizat 93 de evenimente dedicate tinerilor.

În ceea ce privește Alliance for Youth în România, alături de partenerii noștri, în perioada 2014-2018 am reușit să angajăm: 16.500 tineri, 781 de interni și trainees și am organizat 300 de evenimente, la care au participat peste 18.000 de persoane.

 

Antreprenoriat în agricultură


 

Ajutăm la echiparea următoarei generații de agricultori prin sprijinirea și asistarea tinerilor agricultori pentru a îmbunătăți rezultatele economice ale culturilor și pentru a deveni lideri în agricultură. Ei sunt fermierii care vor dezvolta materiile prime de care avem nevoie pentru a face produsele noastre. 

Antreprenoriat


 

Încurajăm spiritul antreprenorial prin identificarea și cultivarea talentului pentru afaceri în rândul tinerilor. Acestea ne vor ajuta să ajungem la noi piețe și consumatori. Ei sunt inovatorii care vor găsi soluțiile la provocările de business ale viitorului.

 


 

Tineri la 150 de ani

În 2016, am împlinit 150 de ani. Și suntem tineri!

Suntem tineri deoarece suntem pasionați de ceea ce facem, deoarece nu obosim niciodată, deoarece ne dorim mereu mai mult! Pentru angajații noștri, pentru produsele noastre, pentru consumatorii noștri. Și pentru viitorul lor. Iar unul dintre pilonii de baza ai investiției noastre în viitor este programul Nestlé Needs Youth. 

În 2014, Nestlé a demarat un program ambițios, Nestlé Needs Youth, care-și propunea să ofere la nivel european soluții pentru combaterea șomajului alarmant din rândul tinerilor sub 30 de ani. 

În România ne-am alăturat bucuroși inițiativei, adoptând cei trei piloni principali pe care se sprijină inițiativa la nivel european și care, aproape trei ani mai târziu, continuă să ne guverneze strategia: angajare, calificare, dezvoltare. 

Din 2014 până azi am reușit să atingem prin acțiunile noastre peste 1.500 tineri: am angajat 336 tineri profesioniști, am oferit 107 stagii de internship, am organizat 41 evenimente de dezvoltare la care au participat peste 1.150 tineri… iar numărătoarea continuă!

În spatele acestor cifre, în spatele obiectivelor atinse, în spatele tuturor evenimentelor organizate stau, bineînțeles, munca, implicarea și pasiunea profesioniștilor Nestlé. Integrarea noilor veniți în joburile lor, investirea de timp pentru pregătirea tinerilor interni pentru o perioadă limitată și reluarea ciclului cu o nouă promoție, organizarea atelierelor de dezvoltare – toate sunt posibile datorită colegilor noștri, tineri la orice vârstă, care au ales compania Nestlé deoarece cred în promisiunea noastră: Good Food, Good Life.


Get hired - Angajare
Tânăr profesionist, caut companie!

Ai sub 30 de ani, câțiva ani de experiență și îți dorești o carieră frumoasă? Nestlé te așteaptă!
Cu un obiectiv inițial de 75 de joburi oferite pe o perioadă de 3 ani (2014-2016), Nestlé România a atins până la jumatatea anului 2016 un număr total de 305 poziții permanente sau temporare oferite tinerilor în toate zonele de activitate a companiei noastre, de la producție la vânzări, marketing, finanțe sau resurse umane, de la sediile din București la fabrica de la Timișoara și forța de vânzări de pe teren din principalele orașe ale țării.

Calificare …și dacă nu am deloc experiență?

Avem soluția! Ne-am angajat sa creăm  peste 100 de stagii de internship plătite, care să le permita tinerilor studenți sau propaspeților absolvenți să guste viața într-o companie multinațională de renume. Prin această experiență, tinerii învață în mod practic abc-ul profesiilor pentru care s-au pregătit, căpătând astfel un avantaj decisiv pe piața muncii în fața altor candidați. Ne folosim de orice oportunitate pentru a-i pastra în “cuib” pe tinerii valoroși care ne calcă pragul ca interni, încercând, pe cât posibil, să-i reținem în echipa noastră pe poziții permanente sau temporare. Cei care nu rămân în companie se întorc pe piața muncii mai bogați cu o experiență, mai interesanți pentru alți angajatori datorită reputației de foarte bună școală pe care o are Nestlé în piață.

Dezvoltare
Ai talent, dar nu știi la ce? Te ajutăm să descoperi!

Pentru a facilita tranziția din mediul educațional pe piața muncii, colaborăm cu universități de prestigiu, colegii cu profil economic și organizații studențești pentru organizarea de evenimente de dezvoltare adresate liceenilor, studenților sau proaspeților absolvenți.


De la sesiuni de consiliere în carieră la ateliere de specialitate pe teme de marketing, finanțe, supply chain, de la seminarii de autodezvoltare pe teme de leadership, inteligență emoțională și time management la foarte apreciatul Student Orientation Lab, zeci de specialiști Nestlé contribuie anual la dezvoltarea competențelor sutelor de tineri care participă la workshop-urile noastre. 


Articole pe aceeași temă:


În orice business ai parteneri, pe de o parte, și competitori, pe de altă parte. În HR însă… nu ai pe nimeni de partea ta.

Student Orientation Lab, o „marcă înregistrată” a Nestlé România

Nestlé Romania a lansat în 2017 programul SUMMER’S COOL, școala de vara dedicata tinerilor care doresc sa-si descopere si exerseze talentul in domeniul business-ului.

Pe 22 noiembrie am sarbatorit impreuna Saptamana Europeana a Competentelor Profesionale.