Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nestlé, membru fondator al European Clean Trucking Alliance

ECTA

 

Din data de 15 iulie 2020, Nestlé a devenit membru fondator al European Clean Trucking Alliance, cu obiectivul de a accelera decarbonizarea transportului rutier de mărfuri în UE. ECTA aduce la un loc numeroși jucători europeni de top în transportul rutier de mărfuri, precum companii, asociații și organizații civile care împărtășesc un angajament puternic pentru accelerarea tranziției către camioanele cu emisii zero în UE. Noua alianță a solicitat Comisiei Europene să prioritizeze trecerea către camioane cu emisii zero. Reducerea suplimentară a CO2 și a poluării aerului din trafic va contribui la atingerea obiectivelor Acordului Verde European, pentru a face ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere al carbonului.

„Poziția de membru fondator a European Clean Trucking Alliance ne onorează cu atât mai mult cu cât îmbunătățirea eficienței transportului și distribuției noastre a fost mereu o prioritate pentru noi. Astfel, începând cu anul 2011, în România, indicii de sustenabilitate Nestlé arată o scădere de 72% în privința emisiilor de CO2.

Iar acum, mă bucur să anunț faptul că, în oglindă cu eforturile noastre la nivel de companie, uniunea dintre Nestlé și ceilalți membri fondatori ECTA va ajuta la accelerarea acestei mișcări. - Leszek Wącirz, Country Manager Nestlé România.

Article Type