Increderea este cea mai mare distinctie

To Press Releases listBucuresti,mai. 2, 2014

Promovarea unui stil de viata echilibrat este unul dintre principalele obiective ale diviziei Nestlé Cereale Mic Dejun, iar increderea este cea mai mare distinctie cu care consumatorul poate onora un brand!

Increderea consumatorilor nostri inseamna in primul rand o responsabilitate importanta care se traduce in capacitatea noastra de a raspunde si uneori anticipa cerintelor consumatorilor, de a rezona cu acestia atat la nivel rational cat si emotional.

Avem satisfactia de a constata ca piata din Romania evolueaza, consumatorii devin din ce in ce mai exigenti, acestia orientandu-se catre produse nutritive cu beneficii multiple. Profilul consumatorului si al cumparatorului se modifica, evolueaza de la an la an, pe masura ce acesta constientizeaza si devine din ce in ce mai interesat de adoptarea unui stil de viata sanatos si echilibrat.

Privit din prisma cerealelor de mic dejun, acest trend este foarte important deoarece produsele noastre au la baza cereale integrale, adica un grad de prelucrare mai redus si un aport nutritional mult imbunatatit pentru consumator.

Suntem onorati sa vedem ca eforturile de a raspunde cerintelor consumatorilor nostri sunt rasplatite cu un astfel de titlu,
Echipa Nestlé Cereale Mic Dejun.

Increderea este cea mai mare distinctie