Sort by

Nestlé înseamnă îmbunătățirea calității vieții, contribuția către un viitor mai sănătos și consolidarea brandurilor noastre. Cu mai mult de 2000 de braduri, de la nume consacrate ca Nescafé, KitKat și Maggi, până la branduri apreciate la nivel local, varietatea portofoliului și a activităților Nestlé fac din departamentul de Marketing o oportunitate profesională cu adevărat provocatoare, interesantă, și plină de satisfacții.

Consolidarea brandului la Nestlé reprezintăo abordare aparte, care diferențiază departamentul de Marketing al companiei noastre față de standardul industriei, atât din punct de vedere comercial, cât și din cel al carierei. Rolul Marketingului cuprinde toate aspectele de management ale unui brand, cu impact direct sau indirect asupra comunicării, inovării, designului de ambalaj și de produs, dar și cunoașterea și înțelegerea clienților. Accentul pus pe realizarea unor experiențe atractive și plăcute pentru consumatorii noștri înseamnă mai mult decât o colaborare strânsă în interiorul departamentului, ci și o cooperare eficientă cu alte departamente, precum Vânzări, E-Business, Cercetare și Dezvoltare, saualte agenții partenere.

Pentru a fi un membru de succes al echipei noastre, este necesar să împărtășești devotamentul nostru față de îmbunătățirea calității vieții și construirea unui viitor mai sănătos pentru indivizii, familii și comunități de pe întreg pământul. Sunt vitale aptitudinile excelente de comunicare și analiză, cât și abilitatea de a convinge și a colabora cu membrii organizației.

O gamă variată de oportunități îi așteaptă la Nestlé pe cei care își doresc să înceapă o carieră interesantă și de durată în Marketing.