Sort by

Care sunt măsurile pe care le-ați adoptat în contextul COVID-19?

În această perioadă fără precedent, scopul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos este acum mai important ca niciodată. Tot traseul de producție a produselor noastre este monitorizat continuu pentru a ne asigura că vom continua să răspundem nevoilor nutriționale ale familiilor, dar și ale animalelor de companie în această perioadă dificilă, începând cu lanțul de aprovizionare și fabricile noastre, până în momentul în care produsele ajung în casele consumatorilor. Astfel, ne asumăm angajamentul de a asigura  în întreaga lume disponibilitatea stocurilor necesare de alimente, băuturi și produse pentru animale de companie.

În centrul tuturor operațiunilor Nestlé se află oamenii. De aceea, prioritizăm siguranța și sănătatea angajaților noștri, a partenerilor noștri de business și a comunităților în cadrul cărora suntem prezenți.

În contextul crizei COVID – 19, suntem conștienți de importanța rolului nostru în comunitate. Planul de alimentație și comportamentul de consum pot contribui la menținerea sănătății oamenilor și la îmbunătățirea calității vieții lor. Așadar, ne asumăm responsabilitatea de a oferi produse ce contribuie la o alimentație echilibrată și punem pe primul loc grija față de cei vulnerabili în acest context – copiii, persoanele în vârstă și cei care se confruntă cu boli. Angajații noștri se dedică 100% pentru a asigura disponibilitatea stocurilor necesare, în timp ce noi facem demersuri continue de pentru sănătatea și siguranța acestora. 

Încă din faza incipientă a acestei crize am depus eforturi substanțiale pentru siguranța comunităților în care activăm. Pentru a fi cât mai puternici în lupta cu criza COVID-19, ne-am unit forțele cu Federația Internațională a Societăților Crucea Roșie și Semiluna Roșie.

În ultimii 154 de ani, dumneavoastră - consumatori, angajați și parteneri de afaceri - v-ați bazat pe noi în cele mai dificile perioade. Suntem și astăzi alături de dumneavoastră în lupta cu această provocare globală, cu flexibilitate, rezistență, curaj și multă dedicare.

Care sunt practicile pe care le implementați pentru a limita răspândirea coronavirus?

În centrul tuturor operațiunilor Nestlé se află oamenii. Depunem eforturi constante pentru a păstra și a asigura toate condițiile de igienă și siguranță necesare în timpul epidemiei de coronavirus, pentru angajații noștri, partenerii de afaceri și comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Acțiunile noastre includ:

·       Solicitarea către angajații noștri din întreaga lume de a anula călătoriile la nivel internațional în scop de afaceri până la data de 15 aprilie 2020. Angajații ar trebui să identifice alternative la călătoriile interne, ori de câte ori este posibil. Aceste măsuri sunt în curs de revizuire, pe măsură ce situația evoluează.

·       Încurajăm angajații din birourile noastre să lucreze de acasă, oricând este posibil.

·       Consilierea angajaților cu privire la minimizarea riscului de infecție atât la locul de muncă, cât și acasă. De asemenea, încurajăm toți angajații noștri să aibă grijă de sănătatea lor fizică și psihică în această perioadă dificilă.

·       Solicităm ca angajații care se confruntă cu simptome să-și informeze imediat managerul și să intre în auto-carantina pentru o perioadă de 14 zile.

·       Introducerea unor măsuri de siguranță suplimentare în fabricile, birourile și centrele noastre de distribuție.

·       Colaborăm cu partenerii noștri de distribuție și retail pentru implementarea unor măsuri adecvate de control, în conformitate cu standardele noastre.

Cum ajutați comunitățile vulnerabile?

Suntem conștienți că jucam un rol important în lupta globală cu această pandemie. Angajații noștri se implică constant în rândul comunităților vulnerabile prin eforturi reale. Acestea cuprind sprijinirea organizațiilor de caritate, a instituțiilor medicale și a altor organizații aflate în linia întâi în lupta cu această pandemie.

Colaborăm foarte strâns cu medici specialiști pentru a dezvolta alimente potrivite din punct de vedere nutrițional, pentru a fi utilizate în timpul tratamentului pentru COVID-19.

Am donat alimente băncilor de alimente și partenerior sociali pentru a sprijini persoanele nevoiașe. Oferim sprijin în timp real partenerilor noștri de afaceri - spre exemplu în lanțurile noastre de furnizare, care sunt afectate de această criză. De asemenea, ne-am unit forțele cu IFRC pentru a-i sprijini în continuare pe cei care se află în situații vulnerabile în timpul acestei pandemii COVID-19.

În acest moment, eforturile noastre continuă în întreaga lume.

Ce faceți pentru a vă asigura că produsele dvs. rămân disponibile?

Credem că avem responsabilitatea de a oferi o alimentație bună, în special celor mai vulnerabili din societate - copiii, bătrânii și cei care se confruntă cu boala.

Dorim să îi asigurăm pe clienți și pe consumatori că vom continua să producem și să livrăm produsele Nestlé astfel încât să răspundem cererii globale - angajații noștri sunt pe deplin implicați și lucrează în continuare pentru a asigura menținerea aprovizionării.

Ce măsuri specifice ați luat pentru angajații dvs.?

Luăm toate măsurile pentru a-i menține sănătoși și în siguranță. Am implementat măsuri sporite de siguranță în toate locațiile noastre, cu o susținere deosebită pentru angajații noștri din prima linie din fabricile Nestlé, din laboratoarele de calitate și din centrele de distribuție, precum și sprijin specific acolo unde este nevoie.

Ce presupune parteneriatul cu Federația Internațională Crucea Roșie?

Ne-am unit forțele cu Federația Internațională Crucea Roșie, ca răspuns la apelul de urgență inițiat. Ca parte a răspunsului de urgență, Federația Internațională Crucea Roșie oferă ajutor imediat pentru consolidarea sistemelor de sănătate, acolo unde nevoia este cea mai mare. Inițial, vom acoperi împreună patru piloni majori, cu scopul oferirii unui ajutor imediat serviciilor de urgență și îngrijitorilor și pentru a consolida sistemele de asistență medicală, prin donație în bani (10 milioane de franci elvețieni), alimente, produse medicale de nutriție și apă îmbuteliată și vom acoperi prin donație 1:1 orice donație făcută de către angajații nostri către Crucea Roșie.