Sort by
Sort by

Ajutor pentru tineri în dezvoltarea profesională  | Nestlé

Înapoi la comunicatele de presă

 

Luni, 12 noiembrie - Nestlé România a susținut în cadrul Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale (VET Week), alături de parteneri din „Alliance for YOUth”, sesiuni de dezvoltare profesională dedicate tinerilor care doresc să își lărgească sfera oportunităților în carieră.

În Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale (5-9 noiembrie 2018), 70 de studenți au fost prezenți la activitățile organizate în București de către parteneri din „Alliance for YOUth”, iar în Timișoara 30 de tineri au fost în vizită la fabrica Nestlé, unde au avut parte de o experiență educativă inedită.

Nestlé s-a implicat activ în organizarea de activități în cadrul Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale, iar la sediul din București al companiei au avut loc trei workshopuri dedicate tinerilor: Marketing Journey, Digital și Eco Training, cel din urmă fiind susținut cu ajutorul „Let’s Do It, Romania!”. La sfârșitul Eco Trainingului, tinerii au avut parte de o surpriză: un atelier de reciclare creativă. Acest demers vine ca urmare a angajamentului pe care Nestlé l-a facut în ceea ce privește regândirea ambalajelor din plastic, astfel încât, până în 2025 să utilizeze în proporție de 100% ambalaje reciclabile sau reutilizabile.

„Nici nu am simțit când au trecut cele cinci ore petrecute alături de studenții curioși să afle mai multe despre comunicarea digitală. Au fost ca o doză concentrată de energie: am dezbătut împreună ce înseamnă digitalul dincolo de feed-ul de Instagram, cum poți să construiești o carieră din pasiunea ta și să îmbini marketingul cu tehnologia. De la portrete de consumatori online, la etapele procesului de cumpărare până la strategii, canale digitale și indicatori de performanță am trecut prin valuri de întrebări, mituri, curiozități și păreri care în final au ajuns să fie puse în aplicare sub forma unor idei prezentate cu mult entuziasm, mai ceva ca la un pitch între agenții”, a declarat Alexandra Manea, Digital Communication Manager Nestlé România.

Printre partenerii „Alliance for Youth” care au organizat sesiuni de dezvoltare pentru tineri se numără Catalyst, care a susținut workshopul „What’s your flavor?”, unde tinerii au primit sfaturi de orientare în carieră legate de domeniile digital, marketing, sales și project management. CHEP le-a vorbit tinerilor despre „Tehnici de pregătire pentru primul interviu”, iar împreună au dezvoltat analize SWOT personale pentru crearea unor impresii de impact. Nielsen a ales tema „A Day In The Life Of A Market Research Consultant” și g7 (Grup Șapte) le-a explicat tinerilor ce înseamnă cu adevărat „Brand engagement”.

În Timișoara, Nestlé a organizat pe 8 noiembrie „Ziua Porților deschise la Fabrica Nestlé”, la care au participat 30 de tineri studenți de la Facultățile de Management și Tehnologia Produselor Agroalimentare, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”.

„Suntem bucuroși să deschidem porțile fabricii Nestlé Timișoara și să primim tineri entuziaști. A fost ocazia perfectă ca aceștia să vadă cum se produc napolitanele JOE sau cafeaua NESCAFÉ și să afle povești interesante despre oamenii din fabrică, angajați de peste 20 de ani și încă foarte pasionați de ceea ce fac în fiecare zi de lucru. Pentru tineri, experiența vizitei a fost una educativă, mai ales că mulți dintre aceștia au văzut pentru prima dată cum arată interiorul unei fabrici și au rămas plăcut impresionați. Fabrica Nestlé Timișoara are deja o tradiție de peste 20 de ani, iar investițiile în modernizarea liniilor de producție depășesc 10 milioane de euro, produsele fabricate aici ajungând atât pe piața din România, cât și la export. Astfel, tinerii au avut parte de o experiență inedită, specialiștii noștri explicându-le cum decurge procesul tehnologic”, a declarat Adrian Muntean, Factory Manager Nestlé Timișoara.

Având în vedere faptul că rata șomajului în rândul tinerilor este îngrijorătoare, Nestlé a creat inițiativa „Alliance for YOUth” cu scopul de a dezvolta o serie de proiecte care să le ofere acestora șansa de a se angaja, de a face stagii de practică plătite și de a-și lărgi sfera oportunităților în carieră. Prin organizarea evenimentelor din cadrul Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale împreună cu partenerii din „Alliance for YOUth”, Nestlé România ajută la îndeplinirea misiunii globale Nestlé, ca până în 2030 să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități economice și de carieră. Mulți dintre partenerii programului „Alliance for YOUth” sunt membri activi ai Alianței Europene pentru Ucenicie a Comisiei Europene. Aceasta este o platformă care reunește actori importanți ai societății precum guverne, companii și parteneri sociali care le oferă tinerilor formare profesională.

 

 

Nestlé la nivel global

Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și de băuturi din lume. Este prezentă în 191 de țări, iar cei 328.000 de angajați sunt inspiraţi de scopul companiei: de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie. Portofoliul nostru de peste 2.000 de branduri cuprinde atât mărci de renume global, ca NESCAFÉ sau Nespresso, cât şi produse locale cum ar fi JOE. Performanța companiei este generată de strategia noastră de Nutriție, Sănătate și Wellness. Sediul central al companiei Nestlé se află în orașul elvețian Vevey, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Nestlé în România

Nestlé a intrat pe piața din România în 1995, în momentul de față având aproximativ 900 de angajați în București și în Timișoara, unde se află fabrica Nestlé. În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de alimente şi băuturi, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie. Portofoliul Nestlé România cuprinde o gamă largă de produse din diverse categorii, pentru a răspunde cererii consumatorilor: băuturi (NESCAFÉ 3în1, NESCAFÉ Dolce Gusto, NESCAFÉ Gold, NESCAFÉ Brasero, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight, Smarties), produse culinare (Maggi), hrană pentru copii (Nestlé Infant Nutrition), Nestlé Professional - divizia de soluții „out of home”, batoane și cereale pentru micul dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc.) și hrană pentru animale (Purina). NESCAFÉ Dolce Gusto a deschis piața sistemelor de băuturi pe bază de capsule în România prin lansarea primului aparat NESCAFÉ Dolce Gusto în septembrie 2009, cunoscând o evoluție spectaculoasă și oferind în prezent peste 20 de sortimente de cafea de calitate profesională. Nespresso, nume de referință la nivel mondial în domeniul cafelei de lux sub formă de capsule, este prezent oficial în România ca divizie de lux a Grupului Nestlé, începând cu anul 2014.

La fabrica din Timișoara sunt produse napolitane (JOE), Nesquik și specialitățile de cafea NESCAFÉ.