Românii gătesc mai rar, dar preferă în continuare să mănânce împreună.
Aproape jumătate dintre românii care gătesc folosesc social media drept principală sursă de inspirație pentru rețete.
MAGGI® marchează 30 de ani în România susținând „Masa care Unește”
București, 10 septembrie 2026: Unul din trei români se declară preocupat de alimentația echilibrată, față de 22% în 2020, însă gustul rămâne principalul criteriu în alegerea unui preparat, potrivit celui mai recent studiu privind obiceiurile alimentare*. În același timp, românii apelează mai des la soluții rapide și caută tot mai mult inspirație pentru rețete pe social media.
Deși ritmul de viață schimbă ceea ce și cum mâncăm, masa continuă să fie un important moment de socializare. Doar unul din cinci români mănâncă singur, în timp ce majoritatea preferă mesele luate împreună, într-o proporție mai mare decât media europeană.
Prezent pe piața din România din 1995 prin intermediul Nestlé, brandul MAGGI® a devenit un nume de referință în categoria produselor culinare, iar anul acesta, brandul analizează felul în care s-au schimbat preferințele românilor, de la interesul tot mai mare pentru ingrediente și valori nutriționale până la nevoia unor soluții potrivite unui stil de viață mai rapid. În același context, MAGGI® susține, în calitate de partener principal, evenimentul „Masa care Unește”, care va reuni 20.000 de persoane în Piața Constituției din București.
Mai multă atenție la ingrediente, dar fără compromisuri în privința gustului
Doi din trei români consideră că mâncarea pregătită acasă este cea mai echilibrată opțiune, iar aproape jumătate acordă atenție valorilor nutriționale ale produselor. Gustul rămâne însă criteriul principal în alegerea unui preparat pentru 42% dintre respondenți, peste media europeană de 40%.
Preferințele diferă în funcție de vârstă. Tinerii între 18 și 24 de ani sunt mai interesați de aportul de proteine și de alimentația fără gluten sau keto, în timp ce generațiile mai în vârstă caută mai ales preparate cu un conținut redus de zahăr, colesterol și sare.
Consumul de carne a crescut cu 15% față de 2020, ajungând la 73% din populație. Cei mai tineri adulți consumă însă cel mai puțin carne: procentul este de 66% în rândul lor, iar 34% se declară flexitarieni.
Românii gătesc mai rar și caută rețete pe social media
Gătitul acasă rămâne dominant, deși a scăzut cu 13% față de 2020, pe fondul muncii hibride și al utilizării mai frecvente a produselor gata de consum. Mesele luate în afara casei au crescut cu 6%, iar gustările rapide au devenit mai frecvente, în special în rândul persoanelor între 18 și 34 de ani.
Aproape jumătate dintre românii care gătesc folosesc social media drept principală sursă de inspirație pentru rețete, una dintre cele mai ridicate ponderi din Europa.
Supa rămâne unul dintre cele mai consumate preparate la prânz, fiind prezentă la aproape una din cinci mese, urmată de preparatele pe bază de cartofi, pui și porc. La cină, salatele trec pe primul loc.
„Românii sunt mai atenți la ceea ce mănâncă, dar nu vor să renunțe la gust. În același timp, au mai puțin timp pentru gătit și caută soluții simple, potrivite ritmului lor de viață. Aceste schimbări ne-au determinat să adaptăm constant rețetele MAGGI® și să oferim informații cât mai clare despre ingrediente și valorile nutriționale. Dincolo de ceea ce punem în farfurie, studiul ne arată și că masa rămâne un moment important petrecut împreună, iar acesta este un teritoriu de care MAGGI® a fost întotdeauna apropiat”, a declarat Roxana Basarabă, Group Brand Manager MAGGI, Lead South-Eastern Europe.
Rețete adaptate noilor obiceiuri de consum
În linie cu evoluția preferințelor consumatorilor, MAGGI®, parte a portofoliului Nestlé România, continuă să își adapteze rețetele. MAGGI® Secretul Gustului Legume, produsul emblematic al portofoliului, prezent pe piața din România din 2002, beneficiază de o actualizare a rețetei, menită să răspundă dorinței pentru un gust apreciat, ingrediente familiare și informații nutriționale ușor de înțeles.
MAGGI® îi invită pe români la „Masa care Unește”
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de prezență în România, MAGGI® îi invită pe români să ia loc la „Masa care Unește”, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 16:00, în Piața Constituției din București. Brandul este partenerul principal al evenimentului, care își propune să aducă 20.000 de persoane la aceeași masă și să stabilească un record Guinness.
Evenimentul are și o componentă caritabilă. Participanții vor putea dona pentru construirea primului spital de psihiatrie pediatrică din România, care va fi ridicat pe platoul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.
Pentru MAGGI®, susținerea „Mesei care Unește” continuă firesc rolul pe care brandul îl are de trei decenii în bucătăriile românilor: acela de a contribui la gustul meselor pregătite acasă și la momentele petrecute împreună.
*Studiu Kantar (Mercury Plus Survey, România, 2025)
Despre Nestlé
Grupul Nestlé este prezent în România de 30 de ani și face parte astăzi din viața de zi cu zi a consumatorilor printr-un portofoliu care include branduri precum NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina și NAN. Totodată, Nestlé se implică activ în programe de responsabilitate socială și de mediu, plantând 110.000 de copaci în ultimii patru ani, în vederea atingerii țintei de zero emisii nete până în 2050. Cu 271.000 de angajați, 335 de fabrici în 75 de țări și o prezență pe 185 de piețe, Grupul Nestlé este lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, atingând vânzări de 89,5 miliarde de franci elvețieni în 2025. Compania investește anual 1,7 miliarde de franci elvețieni în cercetare și dezvoltare prin intermediul a 4.000 de specialiști din 22 de centre din întreaga lume. În ceea ce privește sustenabilitatea, Grupul Nestlé a redus emisiile cu 24,5% față de nivelul din 2018, a redus utilizarea materialelor plastice neprelucrate cu 28,0% și are 96,7% din lanțurile de aprovizionare cheie evaluate ca fiind fără impact asupra defrișărilor. În 2025, a livrat 135,4 miliarde de porții de alimente accesibile, îmbogățite cu micronutrienți, a achiziționat 27,6% din ingredientele cheie din agricultura regenerativă și are o proporție de 48,2% de femei în funcții de conducere de nivel mediu și superior.
Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse nutritive accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și echilibru, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.
Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii dezvoltați armonios, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață echilibrat. În România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.
Nestlé needs YOUth
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.
Nestlé for a Waste Free World
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.
Contact:
Ana-Maria Godja, Corporate Affairs and Internal Communication Specialist Nestlé Romania, Tel: 0724.588.527, E-mail: [email protected]