Sort by

Nestlé, prin inițiativa Young Culinary Talents, a organizat un curs de barista gratuit pentru tineri

Înapoi la comunicatele de presă

Nestlé, prin inițiativa globală Young Culinary Talents (YOCUTA), a organizat un curs de barista gratuit pentru tineri. YOCUTA face parte din pilonul Nestlé Needs YOUth, care își propune să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să acceseze oportunități economice. Programul este conceput pentru dezvoltarea tinerelor talente în domeniul culinare, pentru consolidarea abilităților lor teoretice și practice, ajutând în același timp industria foodservice să umple deficitul de lucrători calificați din întreaga lume.

Yocuta Nestle

La a doua ediție a proiectului YOCUTA, șase tineri au participat la un training gratuit de barista. Participanții au trecut printr-un curs intensiv online și practic cu Marius Rusu, Coffee Expert Nestlé Professional, și au beneficiat de recomandările oferite de Adriana Boldea, Talent Acquisition Nestlé. 

"De peste 10 ani, Nestlé susține dezvoltarea tinerelor talente. Educația tradițională nu oferă competențele necesare pentru locurile de muncă existente pe piață în momentul de față. De aceea, programul Young Culinary Talents poate ajuta la pregătirea tinerilor pentru a găsi nu doar un loc de muncă, ci o profesie plină de satisfacții pe tot parcursul vieții, cu potențialul unei cariere de succes în industria serviciilor alimentare sau chiar posibilitatea de a-și crea propria afacere", spune Ovidiu Tunaru, Business Executive Officer Nestlé Professional.

Participanții pleacă de la training cu noi informații despre cafea și au șansa de a pune în practică cunoștințele pe care le-au dobândit. Ei primesc o diplomă și o experiență esențială, ceea ce le oferă posibilitatea de a-și construi o carieră în industria alimentară. 

​  Yocuta Nestle

"Succesul primei ediții de anul trecut ne-a determinat să continuăm și să oferim șansa mai multor tineri de a participa la acest proiect. Cursanții au fost deosebit de receptivi și s-au adapat atât la modul de predare online, cât și la practica din sala noastră de training. Ne bucurăm să înmânăm diplomele unor tineri pasionați, de care în mod sigur vom mai auzi", spune Marius Rusu, Coffee Expert Nestlé Professional.

În întreaga lume, locurile de muncă vacante în industria serviciilor alimentare rămân numeroase, iar numărul de lucrători calificați disponibili în prezent este inadecvat pentru a satisface nevoile. Programul YOCUTA oferă o combinațe ideal[ între predare, instruire practică și educație continuă, și poate deveni o sursă de proaspete talente pentru operațiunile din sectorul de food service.

„Cursul și toată experiența au fost mult peste așteptări! Nu doar ca am învățat bazele preparării cafelei, dar am primit multe informații despre modalitatea de angajare în mediul privat. De abia aștept să particip pe viitor la alte programe!”, spune Mihnea, cursan YOCUTA.

​  Yocuta Nestle

 

„Mi-a plăcut foarte mult acest curs. Am realizat că, de fapt, nu știam nimic despre cafea sau ce știam nu era tocmai același lucru cu realitatea. Sunt foarte multe informații prețioase structurate în aceste două zile. Mi-a plăcut foarte mult și abordarea domnului Marius, zelul cu care prezenta informațiile și pregătirea pe care o are în spate. Au fost două zile pe care eu le-am apreciat și multumesc Nestlé pentru această oportunitate!”, spune Ana-Maria, participant YOCUTA.

„Am învățat foarte multe informații noi și utile, am întâlnit oameni extraordinari și, nu în ultimul rând, m-am simțit bine. Informațiile au fost foarte multe, interesante și cu ajutorul domnului Marius o mare majoritate deja s-au sedimentat. Partea practică m-a ajutat să fac primul latte care arată decent. Cred că totul a fost făcut ca la carte. Mulțumesc încă o dată pentru acest curs!”, spune Ștefan-Iulian, participant YOCUTA.

YOCUTA este disponibil oricărui tânăr cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani care are vârsta legală pentru a lucra. Ca parte a inițiativei Nestlé Needs YOUth, Nestlé a reușit să implice peste 18.000 de tineri la nivel național în România, în ultimii ani. 

​  Yocuta Nestle