O mămică, un medic pediatru, o profesoară și un specialist în nutriție vorbesc despre importanța FIERULUI în fiecare zi
Cu siguranță ai auzit, ai citit sau ți s-a spus de nenumărate ori că FIERUL se numără printre cele mai importante minerale din organism, cu un rol deosebit în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Ne propunem să îți prezentăm ce se întâmplă, însă, atunci când FIERUL este redus sau lipseste din alimentația copilului tău, dar și cum influențează acesta rezultatele școlare și nivelul de energie ale celui mic, conturând o imagine de ansamblu asupra importanței FIERULUI, văzut prin ochii unui medic pediatru, ai unui specialist în nutriție, ai unei profesoare și, nu în ultimul rând, ai unei mămici.
FIERUL protejaza copilul de anemia feriprivă
„Când vine vorba de alimentație, trebuie subliniat ca cei mici au nevoi speciale. Datorită ritmului rapid de creștere și dezvoltare, organismul copilului are nevoie de mai mult FIER, acesta fiind un nutrient cu rol esențial în dezvoltarea armonioasa a corpului dar si in dezvoltarea normală a creierului. Dacă cel mic nu are un aport adecvat de fier, organismul nu produce suficiente globule roșii (hematii) și astfel există riscul a anemiei feriprive. Fierul ajuta organismul sa produca eficient energie fara de care organele si sistemele corpului nu ar functiona la parametrii normali. Lipsa de fier provoaca printre altele o scadere a nivelului de energie care va induce o simptomatologie caracterizata prin: paloare, oboseala, apetit capricios, iritabilitate ”, declară prof. dr. Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru, vicepreședinte al Societății Române de Pediatrie.
FIERUL sporește capacitatea de concentrare, având un rol important în performanțele intelectuale și școlare ale micuțului tău
„Pentru cei mici, începutul de an școlar reprezintă atât o bucurie, datorită revederii, cât și o provocare, fiind nevoiți să-și reintre în ritmul de învățare, după o vacanță de trei luni, în care joaca, distracția, relaxarea au fost înaintea studiului. Cu atât mai mult, în această perioadă, aceștia au nevoie de un nivel sporit de concentrare, pentru a reuși să acumuleze noi cunoștințe și deprinderi, pentru a-și pune în valoare potențialul și, nu în ultimul rând, pentru a atinge rezultatele dorite”, a declarat Georgeta Moțea, profesoară la Școala Gimnazială Nr. 136 din București.
Provocarea căreia trebuie să îi facă față oricare mămică
„Ca mamă, vreau să le asigur copiilor mei toate șansele de reușită în viață, așa că înțeleg rolul important pe care îl are alimentația în buna lor dezvoltare fizică și intelectuală. Ce te faci, însă, când nu reușești să-i convingi să mănânce? Alimentele cunoscute pentru aportul lor de fier nu sunt, din păcate, printre preferințele copiilor mei. De multe ori refuză aceste feluri de mâncare. Mă bucur să aflu că există și alte modalități mai atrăgătoare de a le asigura necesarul zilnic de fier. Spre exemplu, NESQUIK Opti-Start, care conține fier, este o băutură la care copiii nu fac nazuri”, a declarat Oana Boboc, 35 ani, mamă a doi copii - 7 și 4 ani.
Beneficiile unei alimentații echilibrate se reflectă în energia și sănătatea celui mic
„Fierul este unul dintre mineralele esențiale care contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar. În plus, fierul îl ajută pe cel mic să se concentreze pe parcursul unei zile. El se poate găsi în alimente ca ficatul, spanacul, semințele de dovleac și ouă, însă și în NESQUIK Opti-Start. Acest produs vine în ajutorul părinților care vor să le ofere celor mici necesarul zilnic de fier, într-un mod plăcut pentru copii datorită gustului de ciocolată ”, declară Nicoleta Tupiță, specialist în nutriție, Nestlé Romania.
NESQUIK Opti-Start, ajutorul de nădejde al mămicilor inspirate, care cresc copii puternici
Noua formulă NESQUIK Opti-Start are un conținut unic de vitamine și minerale, care ajută la creșterea sănătoasă a copiilor: FIER pentru energie și putere de concentrare, zinc pentru buna funcționare a sistemului imunitar și vitamina D pentru o absorbție corespunzătoare a calciului și fosforului, minerale conținute de lapte în mod natural.
Așa că nu uita: FIER în fiecare zi!
Nestlé, la nivel global
Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de țări, cu un număr de 468 de fabrici și 333.000 de angajați. Prin misiunea companiei "Good Food, Good Life", Nestlé își ia angajamentul de a îmbunătăți calitatea vieții consumatorilor în fiecare zi, în întreaga lume, oferindu-le o varietate de produse, ca parte dintr-un stil de viață echilibrat.
Nestlé în România
Nestlé a intrat pe piața din România în 1995, în momentul de față având 1000 de angajați în București și în Timișoara, unde este localizată fabrica Nestlé.
În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața alimentară, cele mai multe dintre brand-uri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care este prezent).
Portofoliul Nestlé Romania cuprinde o varietate de produse din diverse categorii, pentru a răspunde cererii consumatorilor: cereale pentru micul dejun pentru adulți (Nestlé Fitness, Musli Clasic, Musli Tropical), pentru copii (Nesquik, Nesquik Alphabet, Nesquik Duo, Chocapic, Cheerios, Cookie Crisp, Cini Minis), pentru tineri adolescenți (Lion), cât și pentru toată familia (Corn Flakes și Gold Flakes), precum și batoane de cereale pentru copii (Nesquik, Cini Minis, Chocapic) și batoane de cereale pentru adulți (gama Nestlé Fitness și gama Musli), băuturi (NESCAFÉ, Nesquik), divizia Nestlé Professional, dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), înghețată (Nestlé Ice Cream), produse culinare (Maggi), produse pentru sugari (Nestlé Nutrition) și hrană pentru animale (Purina). Napolitanele JOE și Nesquik, precum și specialitățile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timișoara.
Articole pe aceeaşi temă: