Sort by

Nestlé sărbătorește 10 ani de activitate în sprijinul tinerilor

Nestlé sărbătorește 10 ani de activitate în sprijinul tinerilor
Înapoi la comunicatele de presă

București, 14 noiembrie 2023. Nestlé marchează a zecea aniversare a inițiativei Nestlé Needs YOUth, o inițiativă creată pentru a crește șansele de angajare ale tinerilor într-o perioadă când rata șomajului în rândul tinerilor din Europa atingea cote alarmante. După mai bine de un deceniu, inițiativa s-a extins la nivel global și a ajutat peste cinci milioane de tineri, inclusiv fermieri și antreprenori, să-și dezvolte abilitățile și să profite de oportunitățile de carieră.

În România, începând din 2013 și până în prezent, Nestlé a oferit peste 300 de oportunități de internship și traineeship și a organizat mai mult de 120 de evenimente de dezvoltare, cu participarea a peste 13.000 de tineri. Aceste inițiative au fost esențiale în echiparea tinerilor cu abilitățile și experiențele necesare pentru a reuși în carierele lor.

De-a lungul acestor zece ani, zeci de specialiști Nestlé au contribuit anual la dezvoltarea a mii de tineri care au participat la workshop-urile noastre (marketing, finanțe, logistică), sesiuni de consiliere în carieră, seminarii pe tema leadership-ului, inteligenței emoționale și managementul timpului, precum și la foarte apreciatul program de internship Summer's Cool. Suntem mândri că am jucat un rol în sprijinirea creșterii și dezvoltării profesionale a tinerilor din România. Pe măsură ce ne menținem angajamentul de a crește generația viitoare, vom continua să creăm și mai multe oportunități pentru a ajuta tinerii să se dezvolte, să crească și să reușească”, spune Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România

Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), în 2022, aproximativ 73 de milioane de tineri erau încă șomeri sau câștigau salarii foarte mici. În timp ce rata de angajare rămâne un aspect fundamental al programului, au apărut și alte provocări pentru tineri, pentru care Nestlé are expertiza necesară pentru a oferi sprijin.

"De la începutul programului de trainee, am fost încurajată să îmi exprim ideile și să contribui activ în proiecte relevante. Sunt recunoscătoare că am ocazia să lucrez alături de o echipă minunată, care îmi acordă încredere și mă susține de fiecare dată când am nevoie. Această încredere m-a motivat să îmi depășesc limitele și să îmi asum noi responsabilități. Experiența mea la Nestlé m-a ajutat să învăț și să cresc într-un mediu stimulant și să îmi dezvolt abilitățile necesare pentru a reuși în cariera mea. Sunt mândră de progresul meu și recunoscătoare pentru oportunitățile pe care le-am avut”, povestește Irina, Learning & Training Trainee.

Irina, Learning & Training Trainee

Agricultura se află într-un moment de cotitură, tot mai puțini tineri o consideră o profesie atractivă. Nestlé depune eforturi active pentru a găsi noi abordări în agricultură ce pot genera venituri decente și, în același timp, promova practici regenerative. Prin intermediul Programului de Agripreneurship al Nestlé, compania oferă cursuri de formare care acoperă diverse subiecte referitoare la agricultura regenerativă, inclusiv agro-foresterie, sănătatea solului și bunăstarea animalelor. 

Prin intermediul Platformei de Antreprenoriat pentru Tineret YEP, compania sprijină, de asemenea, tinerii creativi care doresc să-și creeze propriile afaceri sau să dezvolte soluții inovatoare pentru cele mai presante probleme ale lumii. Aceasta le oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi cunoștințe și abilități, de a-și îmbunătăți capacitățile, de a testa o idee sau de a-și dezvolta afacerile, în domenii care variază de la știința și tehnologia alimentară la dezvoltarea de produse și servicii, practici de agricultură regenerativă și ambalaje durabile. La un an de la lansare, YEP a ajuns la o comunitate în continuă creștere de peste 10.000 de utilizatori înregistrați.

De la momentul în care m-am alăturat companiei, am fost primit într-un un mediu de lucru dinamic, care promovează inovația și colaborarea, oferindu-mi oportunitatea de a învăța și de a mă dezvolta rapid. Echipa dedicată este o sursă constantă de inspirație și sprijin, contribuind în mod semnificativ la succesul meu personal și profesional. Unul dintre aspectele care se evidențiază cu adevărat la Nestlé este puternicul sentiment de scop și angajamentul de a crea un impact pozitiv. Mă bucur să fac parte dintr-o organizație care nu doar apreciază angajații săi, ci se străduiește să facă o diferență în lume”, spune Ciprian Devderea, Digital Lead & Brand Manager Nestlé Professional.

Obiectivul nostru este să ajutăm 10 milioane de tineri să acceseze oportunități economice până în 2030 și sunt mândru de impactul pe care l-am avut până acum”, spune fondatorul inițiativei Nestlé Needs YOUth, Laurent Freixe, CEO Nestlé pentru Zona America Latină

Puteți citi mai multe povești ale persoanelor care au beneficiat de program în raportul nostru de impact pentru tineret.

***

Despre Nestlé

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani compania a plantat 75.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Inițiativele globale Nestlé:

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.  

Nestlé for Healthier Kids     

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

Nestlé needs YOUth 

Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Nestlé for a Waste Free World

Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Contact: Ana-Maria Godja, Corporate Affairs and Internal Communication Specialist Nestle Romania, Tel: 0724.588.527, E-mail: [email protected]