Sort by

Ziua Mondială a Apei | Nestlé

Înapoi la comunicatele de presă

 

Compania Nestlé și-a luat angajamentul de a reduce consumul de apă la nivel global până în anul 2020, iar cu ocazia Zilei Mondiale a Apei anunță depășirea obiectivelor setate

Într-o perioadă în care provocările de mediu la nivel global devin din ce în ce mai pregnante, Ziua Mondială a Apei este un prilej esențial de dialog menit să aducă în atenția colectivă responsabilitatea valorificării și protejării surselor de apă, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

Conform unui raport din 2018 al Organizației Națiunilor Unite, 1,2 miliarde de oameni trăiesc în zone cu deficit de apă și încă 1,6 miliarde de oameni se confruntă cu lipsa apei. Potrivit calculelor realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, până în 2050 circa cinci miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă, Africa, Orientul Mijlociu şi mai ales Sudul Asiei fiind zone cu risc major în ceea ce privește această problemă.

Protejarea și conservarea resurselor de apă reprezintă o prioritate globală pe care compania Nestlé o respectă și căreia i se aliniază prin măsuri clar definite, menite să aducă un impact pozitiv asupra mediului.

Reducerea consumului de apă cu 52% reprezintă un prilej de mândrie pentru Nestlé și totodată un exemplu că fiecare companie se poate implica în astfel de demersuri. Este important ca schimbarea să plece de la companii și să continue la nivel de individ, cu fiecare dintre noi. Cu acest prilej Nestlé îndeamnă la respect față de resursele atât de valoroase ale planetei, pentru a le asigura generațiilor viitoare perspective prospere.

Timp de 150 de ani, Nestlé s-a adaptat cerințelor și nevoilor consumatorilor, ținând cont de importanța sustenabilității acțiunilor companiei. În 2019 Nestlé și-a luat angajamentul de a continua călătoria aceasta, cu obiectivul de a avea impact zero asupra mediului, până în 2030. La Nestlé, gestionarea responsabilă a resurselor de apă este structurată pe patru paliere:

  1. Eficientizarea utilizării apei prin reducerea consumului, reutilizarea și reciclarea apei;
  2. Ajutarea fermierilor Nestlé să îmbunătățească practicile de gestionare a apei;
  3. În ceea ce privește captarea apei, Nestlé colaborează cu parteneri pentru a proteja resursele de apă din bazinele hidrografice;
  4. În comunitățile în care compania Nestlé este prezentă, are loc un proces de extindere al accesului la apă și canalizare.

Compania și-a luat angajamentul de a îmbunătăți constant gestionarea oricărei resurse naturale și de a identifica modalități de utilizare a unor resurse regenerabile, cu scopul de a proteja mediul înconjurător în toate țările în care activează. Astfel, Nestlé își concentrează eforturile în direcția reducerii cantității de materiale din plastic utilizate și își asumă misiunea de derula în mod constant acțiuni de informare și educare a consumatorilor.

În acest sens, în septembrie 2018, 130 de voluntari Nestlé împreună cu echipa „Let’s Do It, Romania!” au curățat o suprafață de 100.000 metri pătrați, strângând în total 2,4 tone de deșeuri, cu ocazia World Cleanup Day.

De Ziua Mondială a Mediului 2018 (5 iunie), Mark Schneider, CEO Nestlé, a declarat că până în 2025 absolut toate produsele Nestlé vor fi împachetate în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile: „Deșeurile din plastic reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sustenabilitate cu care se confruntă actualmente umanitatea. Ea nu poate fi rezolvată decât printr-o abordare colectivă”.