Sort by
Sort by

Nestlé practică modul de lucru hibrid, în concordanță cu preferințele salariaților

echipa nestle work hybrid
Înapoi la comunicatele de presă

București, 16 septembrie 2024. Companiile, care le oferă angajaților opțiunea de a lucra, chiar și parțial, de acasă, sunt mult mai atractive decât cele care au revenit la programul tradițional de birou de dinainte de pandemie. În consecință, una din tendințele anului 2024 pe piața de recrutare, din perspectiva candidaților, este schimbarea locului de muncă integral la birou cu unul în care munca de acasă este permisă.

La patru ani de la pandemia care a provocat, printre altele, o revoluție în domeniul resurselor umane, munca de acasă rămâne unul din principalele motive pentru care candidații optează în favoarea unui angajator sau a altuia, iar mai nou reprezintă una din cauzele cele mai des întâlnite ale schimbărilor de joburi. Pentru mulți profesioniști, flexibilitatea în programul de birou a ajuns să fie mai importantă decât pachetul financiar, iar această tendință dă câștig de cauză angajatorilor care acceptă un mix de până la 50%-50% muncă de acasă cu muncă de la birou.

„La Nestlé avem opțiunea de a lucra hibrid, de acasă sau de la birou, până la jumătate din săptămâna de lucru. Colegii noștri își pot alege zilele în care lucrează de acasă, iar atunci când lucrează de la birou, pot să își aleagă chiar și intervalele orare, desigur în funcție de specificul locului de muncă și a regulamentului intern. Astfel, unii pot lucra cele opt ore cu începere de la primele ore ale dimineții, alții mai târziu, ca să poată duce la sau lua copii de la școală, de exemplu. Ca părinte, este un avantaj uriaș să poți să îți faci jobul și, în același timp, să fii alături de copilul tău. Flexibilitatea programului de lucru oferită de Nestlé ne permite să ne organizăm timpul în funcție de nevoile noastre personale și familiale, fără a compromite performanța profesională”, explică Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestlé România.

Productivitatea muncii, principalul argument al angajatorilor care impun munca integral de la birou, este mai mare atunci când angajatul beneficiază de un regim flexibil, în care timpii morți sunt eliminați și toată lumea este orientată către eficiență. Mulți angajați preferă flexibilitatea și autonomia care vine cu munca la distanță. Pentru aceste persoane, integrarea profesional-viață privată a devenit un aspect nenegociabil al satisfacției lor în muncă și al bunăstării generale. Angajații preferă în mod covârșitor munca hibridă.

„Majoritatea candidaților știu că Nestlé e o companie bună, cu program flexibil, cu o atmosferă plăcută, cultură organizațională sănătoasă și neinvazivă. Sunt argumente puternice pentru cei ce își caută de lucru într-un oraș cu probleme de trafic și distanțe mari de parcurs, cu un ritm al vieții trepidant și puține opțiuni de relaxare”, punctează Sidonia Bodianschi.

Nestlé activează în România din 1995, anul trecut avea 588 angajați, iar managementul este asigurat preponderent de manageri români, în frunte cu Silvia Sticlea, Country Manager din ianuarie 2022, dar care lucrează pentru companie încă din anul 2001.


Despre Nestlé
Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani compania a plantat 90.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.  

Nestlé for Healthier Kids     
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

Nestlé needs YOUth 
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Nestlé for a Waste Free World
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Contacte: 
Ana-Maria Godja, Corporate Affairs and Internal Communication Specialist Nestlé Romania
Tel: 0724.588.527, E-mail: [email protected]

Eugen Secmerean, Account Manager, V+O Communication
Tel: 0766.693.507, E-mail: [email protected]