Timp de preparare: 30 min
Porții: 1-2
Ingrediente
Pentru pachețelele de pește:
- 150 g file pește, fără os (un pește mai ferm: șalău, butterfish sau somon)
- 30 ml ulei de măsline
- 3 roșii cherry
- 50 g frunze baby spanac
- Zeama de la ½ lămâie
- 2 felii (rondele) lămâie
- 1 cățel usturoi, ras sau tocat mărunt
- 1 crenguță de rozmarin
- Sare
- Piper negru proaspăt măcinat
- Hârtie de copt
Pentru cartofi:
- 150 g cartofi
- Sare
- Piper
- 1 praf boia ardei dulce
- 1 cățel usturoi (mic)
- 1 lingură ulei floarea soarelui
Pentru mazăre:
- 100 g mazăre
- Sare, piper
- 1 linguriță unt
Modul de preparare
Pasul 1. Se preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius.
Pasul 2. Amestecăm uleiul de măsline cu zeama de lămâie, usturoiul ras, sare și piper negru proaspăt râșnit.
Pasul 3. Luăm o tavă și așezăm hârtia de copt. Pe hârtia de copt, în centrul ei, punem mai întâi frunzele de baby spanac, peste ele așezăm file-ul de pește, și roșiile cherry. Decorăm fileul de pește cu crenguța de rozmarin, turnăm amestecul de ulei de măsline și așezăm 2 rondele de lămâie. Închidem pachețelul împăturind, și se coace în cuptor, alături de cartofii de mai jos, aproximativ 15 -20 min.
Pasul 4. În aceeași tavă așezăm și cartofii wedges pregătiți astfel: cartofii se spală, se curață de coajă și se taie pe lung, felii wedges. Feliile astfel tăiate se amestecă bine cu sare, piper, 1 praf de boia de ardei dulce, 1 cățel de usturoi strivit și 1 lingură ulei de floarea soarelui. Feliile trebuie să fie așezate într-un singur strat, nu una peste cealaltă. Cartofii sunt făcuți atunci când aceștia devin aurii pe toate fețele.
Pasul 5. Mazărea se pune în apa fiartă cu sare și se fierbe până când se înmoaie ușor, câteva minute. Se scoate, se strecoară și se pune o linguriță de unt, sare și piper proaspăt râșnit.
Valori nutriționale | kcal | Carbohidrați | Grăsimi | Proteine |
Per 100g | 158 kcal | 8.8 g | 10 g | 8.5 g |
Per porție (~220g) | 347.5 kcal | 19.3 g | 22.1 g | 18.7 g |
Recomandări nutriționale
Rețetă bogată în fibre (4.2g/portie)
Preparat echilibrat nutrițional