Sort by

Ești pregătit să ai un animal de companie?

Florin Ghietau, Medic Veterinar

Esti pregatit sa ai un animal de companie?

 

Dorința de a avea un animal de companie apare încă din perioada copilăriei însă nu toți suntem conștienți de faptul că apariția unui prieten necuvântător în viețile noastre aduce o responsabilitate uriașă. 

Fie că ne orientăm spre cumpărarea sau spre adopția unui animal de companie, trebuie să ne gândim foarte bine dacă suntem capabili să îi oferim condițiile optime astfel încât să îi satisfacem nevoile. Specialiștii recomandă achiziționarea unui animal deja ajuns la maturitate, deoarece acesta e obișnuit cu prezența oamenilor, pe când puii au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noua lor familie sau necesită dresaj. Totuși, există diverse moduri pentru a afla dacă suntem sau nu pregătiți să facem față responsabilităților pe care le implică deținerea unui animal de companie.

Într-o familie, prezența unui animal de companie reprezintă o mare bucurie, în special pentru copii. Cei mici găsesc în prietenii necuvantatori o sursă de companie și de alinare iar părinții au șansa de a-i obișnui pe copii cu noțiunea responsabilității. Iată cum, astfel, ne vom impune un nou ritm de viață și ne vom forma anumite ritualuri ce duc la o ordonare a acțiunilor noastre cotidiene. 

Este deja cunoscut faptul că animalele de companie pot avea efecte extrem de pozitive asupra comportamentului uman, acestea fiind mici terapeuți antistres. Prin faptul că oferă iubire necondiționată și blândețe, acestea contribuie la dezvoltarea afecțiunii și, totodată, prin grija noastră față de ele, ne determină să avem grijă și de cei din jurul nostru. 

Studiile arată că oamenii care îndrăgesc animalele și au grijă de ele trăiesc mai mult. Să nu uităm, însă, că reciproca e valabilă: viața și sănătatea animalului nostru de companie este în mâinile noastre și, astfel, suntem responsabili de calitatea lor. De aceea, pentru menținerea sănătății, este necesar ca mâncarea să fie de calitate, vaccinările sa fie făcute periodic, conform schemei de vaccinare alcătuită de medicul veterinar, iar deparazitarile interne și externe și îngrijirea și toaletarea să fie făcute ori de câte ori este necesar.

Animalul de companie poate fi cel mai frumos lucru ce ni s-ar întâmpla vreodată – iată de ce e important să pregătim conștiincios terenul înainte de a-l avea și să dăm tot ce avem mai bun în relația cu el.