Sort by

Jocuri pentru copii ce îi mențin în formă

Foto Jocuri pentru copii ce îi mențin în formă

 

Copiii dispun de o energie nesecată. Profită de acest lucru și ajută-i să-și consume constructiv energia cu diverse jocuri, care le pot stimula dezvoltarea fizică, coordonarea și creativitatea.

Dezvoltarea fizică a copiilor este o preocupare importantă și poate fi stimulată cu o mulțime de jocuri și activități distractive pentru cei mici.

Unii copii sunt greu de convins să renunțe la tabletă, telefon sau calculator în favoarea activităților în natură. Dacă le propui câteva jocuri distractive, cu siguranță îi poți determina să renunțe la aceste obiceiuri nesănătoase. Am descris mai jos câteva jocuri de grup, perfecte pentru ieșit în natură.

 

Cursa de obstacole

Cursa de obstacole este o bună modalitate de a testa creativitatea copilului tău și de a-l motiva să facă activitate fizică. Nu ai nevoie de materiale speciale deoarece poți folosi obiecte din jurul casei.

Acest joc îi oferă copilului tău o distracție pe cinste. În plus, îi dezvoltă diverse abilități precum: coordonarea mișcărilor, echilibrul și creativitatea.
 

Pentru a fi cât mai distractiv, poți combina diverse probe cum ar fi:

  • Slalom printre obiecte de diverse dimensiuni;
  • Mersul pe o scândură îngustă, așezată pe două obiecte la 30 de cm de sol;
  • Cursa în trei picioare – jucătorii formează echipe de câte doi, având fiecare un picior legat de al celuilalt, urmând să alerge ămpreună;
  • Cursa cu o minge de ping pong în lingură – fiecare jucător primește o minge și o lingură. Scopul este de a ajunge cât mai repede la final, fără a scăpa mingea.

Combină aceste probe și stabilește un traseu echilibrat pentru toți jucătorii. Testează-ți abilitățile într-o competiție familială prietenoasă.

 

Pinata cu baloane cu apă

Pentru că este sezonul cald iar copiii iubesc provocările care includ multă apă, acest joc, cu siguranță, îl va scoate din casă și pe cel mai pasionat copil de jocurile video.

Singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să umpli baloanele cu apă. Baloanele vor fi agățate pe un suport înalt. Copiii vor trebui să fie legați la ochi și să sară pentru a sparge cât mai multe baloane într-un minut. În funcție de numărul baloanelor sparte copiii vor câștiga diferite premii.

Cei mici vor găsi un motiv minunat de joacă și se vor răcori în zilele călduroase de vară.

 

Dansează până îngheți

Un joc distractiv care îl poate face pe cel mic să îndrăgească dansul. Este ideal pentru o zi în care vremea nu îți permite să ieși în natură cu copiii, iar regulile sunt foarte simple.

Pentru a putea juca este nevoie de minim trei jucători, o persoană care să pună muzică în timp ce celelalte două să danseze. Atunci când se oprește muzica, participanții trebuie să rămână nemișcați în poziția respectivă.

În timp ce vor face mișcare prin dans, cei mici se vor amuza de pozițiile în care au fost surprinși.

 

Jos, jos, jos

La acest joc pot participa minim patru persoane și ai nevoie de o minge de tenis sau de volei, în funcție de cât de dificil vrei să fie jocul.

Mingea se aruncă continuu, de la un jucător la altul până când cineva scapă mingea, iar acesta va fi penalizat astfel:

  • Ceilalți jucători vor striga "Jos într-un genunchi”, iar participantul care a greșit va continua jocul din poziția respectivă strigării.
  • Dacă o persoană scapă mingea a doua oară, jucătorii vor striga "Jos pe ambii genunchi”;
  • Pentru a treia scăpare, trebuie să se așeze jos pe ambele coate;
  • La a patra greșeală va trebui să se așeze jos pe burtă;
  • Când scapă mingea pentru a cincea oară, jucătorul respectiv va fi eliminat.

 

La vânătoare de baloane de săpun

Este un joc distractiv pentru copiii de câțiva anișori, care contribuie la dezvoltarea motorie și la îmbunătățirea coordonării dintre mâini și ochi.

Ai nevoie de o cutie cu soluție din care se fac baloane. Pregătește tu baloanele, suflând mai încet dacă vrei ca ele să plutească lent. Copilul trebuie să le spargă cu ajutorul unui pai de băut.

Pentru a face jocul și mai interesant, umezește-ți mâinile și creează baloane pe palmă. Cu siguranță cel mic va fi încântat să spargă baloanele de pe mâna ta.

Activitățile fizice sunt benefice pentru copii, iar dacă ele sunt făcute alături de familie vor ajuta la consolidarea relațiilor dintre membri. Găsește activitățile potrivite pentru copilul tău și ajută-l să conștientizeze cât de benefic este sportul pentru dezvoltarea lui.