Sensibilitatea la gluten și boala celiacă
Sensibilitatea la gluten și boala celiacă au apărut la om odată cu Revoluția Neolitică, care a însemnat trecerea noastră de la statutul de vânător-culegător la cel de agricultor. Astfel, grâul a devenit în timp baza meselor de zi cu zi, tot mai mulți oameni consumând produse pe bază de grâu, secară și orz. Alergia la gluten, cunoscută și sub numele de boala celiacă sau intoleranța la gluten, a apărut în momentul în care unele persoane au constatat că, după ce consumă produse pe bază de cereale care conțin gluten, cum ar fi: paste, pâine sau biscuiți, experimentează anumite simptome, mai ales la nivelul digestiv. Haide să aflăm care sunt exact semnele și simptomele și cum poți identifica dacă ai un anumit tip de intoleranță la gluten.
Ce este glutenul?
Glutenul este o substanță proteică, de origine vegetală, care se regăsește în mod natural în grâu, secară și orz. Este cea care dă elasticitate pâinii și produselor de panificație.
Tipuri de intoleranță la gluten
Intoleranța la gluten se manifestă în două moduri: sensibilitatea nonceliacă la gluten și boala celiacă. Cele două au simptome similare, însă au efecte diferite asupra organismului nostru. Dacă ar fi să ne imaginăm o axă care să reflecte impactul provocat de gluten asupra organismului, avem:
- La un capăt sunt acele persoane care nu au nicio problemă atunci când mănâncă alimente care conțin gluten;
- În zona de mijloc sunt persoanele care au aceleași simptome ca cele care au boala celiacă, însă nu au dezvoltat răspunsul imun specific celor cu boala celiacă. Această condiție se numește sensibilitate non-celiacă la gluten.
- La capătul opus sunt cei care au boala celiacă și care nu pot tolera nici măcar urme de gluten în alimentație.
Ce este boala celiacă?
Este cea mai cunoscută formă de intoleranță la gluten și nu este chiar o intoleranță sau alergie, ci o boală autoimună. În momentul în care o persoană care suferă de boala celiacă consumă produse ce conțin gluten sau chiar urme de gluten, corpul lor dezvoltă un răspuns autoimun care afectează intestinele. Boala celiacă nu poate fi tratată definitiv, ci este ținută sub observație permanent printr-un regim alimentar strict din care excludem glutenul. De asemenea, boala celiacă este ereditară.
Care sunt simptomele bolii celiace?
Boala celiacă poate apărea la orice vârstă, simptomele sunt diferite de la un caz la altul, iar în unele situații nu sunt prezente deloc. Până acum sunt cunoscute peste 300 de simptome ale bolii celiace care pot afecta sistemul digestiv, dar și alte părți ale corpului nostru. Cele mai frecvente sunt:
- Tulburări digestive (balonare, crampe abdominale, arsuri stomacale, greață, constipație sau diaree);
- Migrene;
- Anemie;
- Erupții cutanate (iritații ale pielii);
- Schimbări de dispoziție;
- Amețeli;
- Stări permanente de oboseală;
- Depresie sau anxietate;
- Afte bucale;
- Scăderi în greutate;
- Osteoporoză precoce;
- Infertilitate;
- Deficit de atenție.
Cum știu dacă am boala celiacă?
Dacă prezinți simptomele asociate bolii celiace trebuie să te adresezi medicului pentru o diagnosticare corectă. Diagnosticarea se face pe baza simptomelor și semnelor și a unor analize de sânge care detectează anticorpii specifici bolii celiace.
Cum se tratează?
Principala metodă de tratament constă în excluderea glutenului din alimentație, mod de viață care trebuie respectat tot timpul. Dieta fără gluten ameliorează simptomele bolii celiace, dar nu vindecă boala. Această problemă de sănătate nu se vindecă definitiv, dar se poate ține eficient sub control printr-un stil de viață echilibrat și o alimentație fără gluten.
Ce este alergia la grâu?
Alergia la grâu este o reacție a sistemului nostru imunitar la proteinele găsite în grâu și produsele care au la bază această cereală. Astfel, cei care au alergie la grâu au dezvoltat anticorpi la aceste proteine și astfel le resping. De aici se trag toate manifestările. Alergia la grâu nu este similară cu alergia la gluten sau boala celiacă. În cazul alergiei la grâu, manifestările pot să apară și la alte proteine din cereale, mai ales din grâu, nu doar la gluten.
Porumbul nu conține gluten în mod natural, dar produsele derivate, cum sunt fulgii de porumb pot fi contaminați cu gluten în procesul de producție. Prin Promisiunea noastră de a îmbunătăți continuu rețetele, gama Nestlé de cereale de mic dejun Corn Flakes și Corn Flakes honey nut sunt acum fără gluten.
Știai că:
- Tapioca este un amidon extras din rădăcina de manioc. În comerț îl găsești sub formă de perle și poți să faci deserturi delicioase din el și nu conține gluten în mod natural;
- Amarantul este bogat în fier, calciu zinc, magneziu și vitamina B și nu conține gluten;
- Hrișca este o cereală fără gluten folosită în producția de bere în locul altor cereale care conțin gluten.