Sort by
Sort by

Capitalul natural

Capitalul natural
Angajamentul nostru: Conservarea capitalului natural, inclusiv a pădurilor

Suntem conștienți de faptul că succesul nostru pe termen lung depinde de capitalul natural, în special de păduri, terenuri, soluri și ape. Intenționăm să ne dezvoltăm activitățile și operațiunile de protejare a capitalului natural, acționând ca un administrator responsabil al resurselor naturale, în special în privința conservării resurselor de apă, a unei defrișări nete egale cu zero până în 2020, a gestionarii solurilor și a conservării biodiversității.

 

Obiectivul nostru în 2016

Până în 2016: 40% din volumul celor 12 categorii prioritare de materii prime au fost evaluate pe baza cerințelor Orientării privind Aprovizionarea Responsabilă (Responsible Sourcing Guideline – RSG) și concluzia a fost că sunt conforme, sau am inițiat și avem în derulare planuri de îmbunatățire pentru conservarea capitalului natural.

 

Rezultate obținute până acum

Continuăm să implementăm această orientare în lanțurile de aprovizionare pentru cele 12 categorii prioritare. Combatem, în mod proactiv, defrișarea în cazul categoriilor considerate critice, care includ uleiul de palmier, soia și celuloza și hârtia. Colaborăm cu furnizorii pentru a le cartografia aprovizionarea, a le evalua performanța și a le sprijini activitățile de îmbunatățire. Alte categorii, incluzând carnea, produsele lactate, cerealele, cacaua și cafeaua, pot pune probleme specifice, în funcție de locurile în care sunt cultivate, care sunt abordate în mod corespunzător. În calitate de membru al Coaliției pentru Capitalul Natural, Nestlé a condus protocolul pentru Capitalul Natural în 2016, prin divizia sa Nespresso. Protocolul sprijină organizațiile în evaluarea efectelor pe care le produc și a dependențelor lor de natură.

 

Obiectivul nostru pentru 2020

Până în 2020: 70% din volumul celor 12 categorii prioritare de materii prime ale noastre vor fi evaluate pe baza cerințelor Orientării noastre privind Aprovizionarea Responsabilă, iar rezultatele vor arăta că acestea sunt conforme, sau vom derula planuri de îmbunatățire pentru conservarea capitalului natural.