Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bucură-te de legume și fructe congelate făcute chiar la tine acasă

Foto Bucură-te de legume și fructe congelate făcute chiar la tine acasă

 

Procesul de congelare îți permite să stochezi fructe și legume și îți dă voie să le folosești atunci când ai nevoie, în cantitatea potrivită. Astfel, te poți bucura de delicioase fructe și legume și în extra-sezon. 

 

Avantajele congelării

  • O serie de fructe și legume se păstrează mult mai bine dacă sunt înghețate. De exemplu: sparanghel, broccoli, fasole verde, toate tipurile de fructe de pădure, ardeii și alimentele cu frunze verde închis. 
  • Poți folosi legume și fructe din propria ta grădină. 
  • Procesul de pregătire nu necesită foarte mare efort. Nu trebuie să te gândești la aciditatea legumelor (ca în procesul de conservare) sau la ingredientele adiționale. 
  • Poți să îți faci propriul tău mix de legume numai bun de pus în ciorbe sau tocănițe. 

Cum congelezi fructe și legume?

Fructele și legumele pot sta în congelator între 8 și 12 luni dacă sunt pregătite și depozitate adecvat. Iată cum pregătești aceste delicii pentru congelator: 

1. Majoritatea legumelor trebuie opărite înainte să le adaugi la congelator 

  • atunci când prepari legumele pentru opărit trebuie să le pregătești astfel: spăla-le bine de impurități și taie-le în bucăți egale ca să se gătească uniform. 
  • adaugă-le în apă clocotită și lasă-le între 1-3 minute (în funcție de legume) 
  • transferă-le rapid într-un bol cu apă rece (aproximativ 15°C) ca să oprești procesul de gătire, să stopezi activitatea enzimelor și să păstrezi o culoare frumoasă. 

2. Adaugă fructele sau legumele într-o tavă pe care ai pus o foaie de copt. Lasă spațiu între ele și dă-le la congelator până se întăresc. Prin această metodă fructele și legumele nu se vor suprapune între ele și vei putea să faci economie de spațiu în congelator. 

Pune-le apoi în pungi de plastic pe care le etichetezi cu numele fructelor și legumelor pe care le-ai pus în pungă și data de congelare. 

Reguli de bază atunci când vrei să congelezi fructe și legume 

  1. Fructele și legumele trebuie să fie proaspete. Părțile moi, de culoare diferită sau pătate trebuie îndepărtate. 
  2. După ce ai pus fructele și legumele în pungi, trebuie să încerci să elimini cât mai mult aer din aceste recipiente. 
  3. În cazul în care dai la congelat lichide trebuie să te asiguri ca lași suficient spațiu pentru expansiunea lichidului. 
  4. Dacă vrei să congelezi o cantitate mai mare de fructe și legume este indicat să folosești un congelator separat, și nu congelatorul de la frigider. Acesta din urmă are o temperatură de înghețare mai mică. 
  5. Nu congela fructe sau legume care nu sunt proaspete. 
  6. Pregătește alimentele pentru congelare ca și cum le-ai pregăti pentru conservare (decojește-le dacă este nevoie, aranjează-le în porții). 
  7. Nu este indicat să incluzi niciun lichid atunci când ambalezi legumele și fructele. 
  8. Pungile cu vacuum, chiar dacă sunt mai scumpuțe decât pungile normale, sunt mai eficiente și fac alimentele înghețate să reziste mai mult. 
  9. Poți congela ardei întregi ca să te bucuri de ardei umpluți mai mult timp. 
  10. Sucurile de fructe sau sosurile pot fi congelate în borcănele sau alte recipiente de sticlă. 
  11. Ardeii copți pot fi și ei puși la păstrare pentru iarnă în congelator. 

Noi ne-am făcut proviziile de sănătate pentru la iarnă. Tu ce mai aștepți?