Sort by

Cum organizezi o petrecere pentru copii?

O petrecere este clar un motiv de bucurie, mai ales atunci când vrei să îi organizezi una piticului tău. Cu toate astea, o petrecere este și un motiv de stres pentru cei mari: ce meniu vom avea, ce tematică vom alege sau cât va dura petrecerea?
foto cum organizezi o petrecere pentru copii

Află în rândurile de mai jos cum să organizezi o petrecere de succes pentru copiii tăi. 

  • Timpul este totul

Plănuiește totul din timp. Atunci când vine vorba de masă, încearcă să stabilești ora de sosire a invitaților astfel încât să fie gata și felurile de mâncare pe care vrei să le servești. De exemplu, dacă ai programat venirea invitaților la ora 17.00, încearcă să fii gata până atunci cu primele gustări, astfel încât să eviți să le servești copiilor snacksuri.

Dacă totuși te hotărăști să faci o petrecere în care vei servi doar gustări și desert, încearcă să programezi această întâlnire între două mese (de exemplu între 10.00-12.00). Ia în considerare atunci când alegi ora de începere a petrecerii ca micuții să nu fie nici prea obosiți, nici să le fie prea foame. 

  • Ia în considerare vârsta copiilor

Copiii trecuți de 10 ani pot mânca orice fără probleme. Dacă însă invitații tăi sunt de 3-5 ani gândește-te la faptul că porțiile trebuie să fie cât mai mici, iar alimentele din meniu să fie ușor de mâncat.

Atunci când stabilești durata petrecerii trebuie să ții cont tot de vârsta copiilor pentru că cei mai mici vor obosi mult mai repede. Iată cât ar trebui să țină o petrecere în funcție de vârsta copiilor:

  • Copii de 1-2 ani-petrecerea ar trebui să țină 1 oră;
  • Copii de 3-4 ani-petrecerea ar trebui să țină cel mult 1 oră și 30 minute;
  • Copii de 5-6 ani-petrecerea ar trebui să țină până la 2 ore;
  • Copii de 7-10 ani-petrecerea ar trebui să țină până la 3 ore.

 

  • Alege o temă

Cu siguranță tema pe care o vei alege va fi în concordanță cu preferințele micuțului tău. Dacă, de exemplu, alegi o tematică de inspirație marină, poți să implementezi câteva idei chiar și în forma de prezentare a mesei, nu doar în decorațiuni. Poți să faci biscuiți în formă de peștișori sau să tai șandvișurile în formă de caracatiță. Dacă alegi să faci o petrecere pentru fetițe, poți pregăti ceai și sandvișuri micuțe. 

  • Păstrează un meniu cât mai simplu

Ca să eviți cheltuielile inutile încearcă să plănuiești un meniu din timp, să calculezi porțiile și să îl păstrezi cât mai simplu. Evită sucurile acidulate și optează pentru o limonadă delicioasă pe care o poți pregăti chiar tu în casă. Iată aici o rețetă de limonadă vintage

  • Alege un meniu prietenos

Alimentele ar trebui cumpărate cu 2-3 zile înainte de petrecere, iar dacă te decizi să faci tu tortul îl poți pregăti 1-2 zile în avans.

În special pe timp de vară poți să le faci celor mici bețișoare cu fructe, ca niște frigărui. Poți tăia în bucăți mici pepene roșu, ananas sau pepene galben, iar apoi le pui pe bețișoare și voila... ai o gustare racoroasă pentru ei.

Tot din fructe poți să faci niște gustări delicioase, iar dacă le faci să fie cât mai arătoase sigur vor fi un hit. De exemplu, poți tăia felii de banană pe care să le decorezi cu semințe și stafide pe post de ochi și mustăcioare.

Dacă prepari sandvișuri poți întotdeauna să le tai cu forme de fursecuri. Dai coaja jos de la pâine și apoi tai sandvișul cu diverse forme. 

  • Fă tu propriul tort

O alternativă mai scumpă, dar mai rapidă, este vizita la o cofetărie. Așa cum am spus, copii nu sunt chiar atât de pretențioși și poți încerca să le faci chiar tu un tort. Iată un exemplu de tort fără coacere aici

  • Fii atentă la alergeni

Pe micuțul tău îl cunoști foarte bine, știi ce-i place, ce nu-i place și ce alimente îi provoacă neplăceri. După ce ai făcut lista de invitați, vorbește cu părinții și întreabă-i dacă copii lor au alergii sau intoleranțe la diverse alimente.

Etichetează alimentele dacă la petrecere vor fi copii alergici și încearcă să prepari totul astfel încât să eviți contaminarea alimentelor între ele. 

  • Împrumută decorațiunile de petrecere

Dacă optezi pentru o petrecere afară, în curte, și nu ai tot ce îți trebuie, împrumută cele necesare de la cunoscuți. Nu îți fă griji că mesele și scaunele nu se vor asorta pentru că astfel petrecerea va fi și mai colorată. 

  • Vorbește cu cei apropiați să te ajute

Copiii necesită foarte multă atenție, dar nu trebuie să îți faci griji sau să plătești pe cineva. Roagă-i pe apropiații tăi sau chiar pe părinții copiilor invitați la petrecere să te ajute cu supravegherea micuților sau chiar la prepararea mesei festive.

Dacă vrei să îi distrezi și mai mult pe cei mici, la fel, nu este nevoie să plătești un specialist să fie clovn sau zână. Poți închiria un costum în funcție de tematica aleasă de tine și puteți să vă distrați pe rupte. 

  • Ce activități vor face? 

Sigur că pe lângă detalii legate de meniu trebuie să te gândești și la cum se vor distra micuții la petrecere. De exemplu, poți încerca cu ei diverse activități de lucru manual, iar ceilalți adulți te pot ajuta. Cel mai important atunci când te decizi asupra activităților pe care le veți face este să te gândești la vârsta copiilor și dacă toți se vor putea implica în realizarea lor. 

Sunteți gata de distracție?