Dragă Anca
Anca Bucur
Peste 10 ani, când vei găsi această scrisoare și vei citi aceste cuvinte te vei gândi: “Cum a trecut timpul…”. Îți scriu însă acum pentru că îmi doresc ca în momentul în care vei reciti această scrisoare să îți spui „ce decizii bune am luat de-a lungul timpului”. Cu siguranță, când vei citi aceste cuvinte vei fi deja mamă și îi vei învăța pe propriii tăi copii cum să facă sport și cum să aibă un stil de viață sănătos.
Cu ocazia aceasta aș vrea să îți promit câteva lucruri, care te vor ajuta să te uiți la anii trecuți cu bucurie și cu mândrie că deciziile luate au fost cele mai bune.
Faci mișcare încă de la vârsta de 3 ani, din joacă, din pasiune, din dorința de a te menține mereu sănătoasă, ai avut ocazia să transformi această pasiune în performanță, apoi în meserie. Sunt sigură că și acum faci sport cu aceeași pasiune și ai găsit deja metodele să eficientizezi toate exercițiile pe care încerc eu să le perfecționez acum. De fapt, sunt sigură că tot ceea ce întreprind eu acum îți va asigura un viitor mai bun și că îți vei păstra stilul de viață activ și sănătos, vei rămâne un model pentru cei din jur.
Mi-am propus ca în acești 10 ani să devin de 10 ori mai responsabilă. Mă voi informa în mod constant în legătură cu aspectele nutriționale ale tuturor produselor pe care le consum, nu doar eu, ci și cei dragi mie. Este întotdeauna mai bine să previi o problemă decât să te confrunți cu ea. Voi învăța multe lucruri în acești 10 ani pentru ca tu să acumulezi și mai multe cunoștințe. Sunt sigură că vei fi foarte atentă la alimentația copiilor tăi și vei cunoaște toate proprietățile nutritive ale alimentelor pe care le vei oferi celor mici.
Îți reamintesc ceva despre mine. Știi foarte bine că am fost mereu atentă la ambalajele produselor pe care le cumpăr. Sunt sigură că vei face asta în continuare, poate cu și mai multă atenție și îmi vei mulțumi că am ales intotodeauna produse care oferă informații complete pe ambalaj. Spre exemplu, chiar în timp ce eu îți scriu aceste rânduri, sunt companii precum Nestlé, care își iau acest angajament, de a comunica transparent pe ambalajele tuturor produselor informațiile nutriționale menite să ne ajute în luarea celor mai bune decizii. Apreciez genul acesta de demersuri și sunt sigură ca și pe tine te vor ajuta.
Voi citi mereu cărți despre nutriție și alte materiale specializate, care te vor ajuta să dobândești cât mai multe cunoștințe pentru a filtra informațiile, tot mai multe, pe care le vei primi din toate sursele. Un sfat. Sper să îți aduci mereu aminte că sănătatea optimă depinde de echilibrul adecvat între acizii grași din alimentație.
Desigur, grăsimile nu trebuie eliminate în totalitate, ci trebuie să știm doar care sunt cele permise. Unele sunt benefice pentru sănătate, altele o influențează într-un mod negativ. Pe acestea din urmă le voi evita, promit, voi evita prăjirea alimentelor, voi consuma mai multe semințe și frunze verzi, dar mai ales, voi citi mereu eticheta.
În încheiere, vreau să îți spun că știu că vei avea o inimă sănătoasă, un sistem imunitar puternic, o bună funcționare a sistemului nervos și bineînțeles vei avea un tonus excepțional. Vei beneficia de ele în urma educației tale privind nutriția, la care eu contribui zilnic pentru a mai adăuga o filă.
Când vei citi această scrisoare, vreau să fii mândră de alegerile pe care le-am făcut și care ți-au influențat stilul de viață. Să te simți mereu sănătoasă, tânără și plină de viață, datorită echilibrului pe care ți-l promit acum și pe care sunt sigură ca îl vei avea în continuare. Să fii mereu sigură de alegerile alimentare pe care le faci.
Noi promitem să comunicăm transparent pentru a te ajuta să faci cele mai bune alegeri.
Știai că?
- Încurajăm o alimentație echilibrată prin furnizarea de informații cu privire la porțiile recomandate într-un mod intuitiv pe ambalajele produselor noastre;
- Stabilirea porțiilor potrivite și comunicarea lor într-un mod intuitiv pentru a ajuta consumatorii să se bucure de produsele Nestlé într-o alimentație echilibrată este o prioritate pentru compania noastră;
Află mai multe despre cele 5 promisiuni Nestlé!