Sort by
Sort by

Pisica dupa sterilizare - tot ce trebuie să știi

Foto Care sunt beneficiile și efectele secundare ale sterilizării pisicii?

 

Cu toții avem rețineri și uneori evităm să ne ducem animăluțul la sterilizat gândindu-ne că îi facem rău. De cele mai multe ori, pentru că amânăm cât de mult putem această acțiune, se întâmplă ca animăluțul să fie afectat mai tare.

Citește mai jos câteva detalii despre sterilizarea pisicilor. Află care sunt beneficiile și efectele secundare ale acesteia.

Care sunt beneficiile sterilizării? 

  • Pisicile sunt foarte afectate de perioada în care sunt în călduri, atât din punct de vedere psihic cât și fizic, iar sterilizarea le scapă complet de acest stres.
  • Uneori, pisicile devin agresive, chiar dacă sunt sau nu în perioadă de împerechere, iar sterilizarea poate fi un factor care să stopeze acest comportament. Pisicile sterilizate au o afectivitate sporită și asta le ajută să fie mai blânde. 
  • Mulți dintre proprietarii de pisici aleg să le crească la bloc, iar sterilizarea înlătură tendința pisicii de a se aventură afară din casă-prin urmare scade riscul angrenării în acțiuni violente și riscul ca pisica să fie călcată de o mașină. 
  • Scade riscul apariției leucemiei și a sindromului imunodeficienței dobândite (SIDA felină).
  • Reduce afecțiunile de tip infecții uterine și a cancerului de sân la femele.
  • Mulți dintre proprietarii de animale nu iau în calcul sterilizarea acestora și așa ajung să aibă prea mulți pui și să nu îi poată îngriji. Sterilizarea reduce riscul abandonului puilor de pisică de către proprietarii care nu îi pot păstra. 

Sterilizarea nu este un proces complicat, dar e foarte importantă atenția pe care o acordăm pisicii după acest procedeu.

Pisica dupa sterilizare are nevoie de căldură și afecțiune mai mult ca oricând în perioada de refacere. Poți lua pisica acasă imediat ce aceasta se trezește din anestezie, însă trebuie să ții cont de faptul că s-ar putea să se simtă confuză și să aibă dureri. După aproximativ 6-8 ore pisica își va reveni complet după anestezie, însă poate avea în continuare probleme de coordonare. Asigură-te că îi oferi căldură și siguranță în acest interval de timp și solicită sfaturile medicului veterinar cu privire la perioada următoare. 

Ce efecte are sterilizarea asupra pisicii tale? 

Ca orice schimbare asupra organismului, sterilizarea poate genera și efecte negative asupra pisicii, dar cu o îngrijire adecvată acestea pot fi prevenite sau ținute sub control.

  • În urma sterilizării scade numărul de calorii de care pisica ta are nevoie pentru a avea o greutate optimă, însă, în același timp, îi poate crește apetitul și poate fi mai puțin activă fizic. Astfel, crește riscul ca pisica să mănânce prea mult și să ia în greutate. Putem ține sub control greutatea pisicii având grijă să primească o hrană adecvată nevoilor lor.
  • Intervine riscul apariției bolilor renale și a infecțiilor tractului urinar inferior din cauza alimentației greșite care determină creșterea greutății. 

Ambele probleme care apar la pisica dupa sterilizare sunt cauzate și de o alimentație nepotrivită. Pisicile sterilizate au nevoie de o atenție sporită și tocmai de aceea există hrană specială pentru pisici sterilizate care reduce aceste riscuri. 

Tu cum ai grijă de pisica ta?