Sort by
Sort by

NESTLÉ lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite

NESTLÉ lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite
Înapoi la comunicatele de presă

București, 29 aprilie 2024. Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi din lume, într-o adevărată campanie menită să-i încânte pe consumatorii români cu inovație și deliciu.

Fiecare noutate încorporează campanii laborioase de cercetare de piață, teste de diferite ingrediente, modificări de rețete, sondaje cu grupuri de consumatori, modificări pe liniile de producție și ambalare, și multe alte operațiuni la fel de complexe precum lansarea unui nou model de automobil sau a unui facelift major, de exemplu.

Dintre cele 40 de noi produse, 20 sunt sezonale, din categoriile Kitkat si Smarties, în ediții limitate de Paști. De la iepurași, precum KitKat Caramel Sărat, deliciul sezonului,  la ouă de ciocolată cu bombonele Smarties în interior, sau cutiile de Egg Hunt, produsele KitKat și Smarties sunt perfecte pentru a le savura în timp ce vă bucurați de momentele speciale alături de cei dragi.

Pentru iubitorii cafelei, NESCAFÉ 3in1 Black Roast iese în evidență la raft prin ambalajul său alb și negru într-o categorie tradițional codificată pe culori, și așa este și gustul său. Contrastul dintre aroma intensă și bogată a cafelei, a laptelui și a zahărului din NESCAFÉ 3in1 Black Roast ar putea deveni o combinație preferată pentru consumatorii din întreaga regiune.

Nu mai puțin de 14 noi produse vor fi anunțate în curând sub brandul Maggi în probabil cea mai amplă împrospătare de categorie din portofoliul curent al Nestlé. Toate produsele Maggi sunt realizate din legume atent produse și procesate, iar ambalajele sunt realizate din hârtie și se pot recicla ușor.

În categoria Infant sunt anunțate șase produse noi: mai multe variante de deserturi și piureuri de fructe pentru bebeluși GERBER, cereale integrale precum Nestlé Junior Căpșuni având o textură cu bucățele de fructe si cereale, îmbogățite cu fier și 12 vitamine și minerale pentru o dezvoltare armonioasă. Fiecare porție de cereale Nestlé pentru sugari și copii de vârstă mică asigură o nutrietie echilibrată cu fiecare castronaș. Nestlé susține recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății privind alăptarea exclusivă până la 6 luni și începerea folosirii produsului de la această vârstă în paralel cu continuarea alăptării. Pentru diversificarea alimentației celor mici, este obligatorie consultarea medicilor de specialitate.

Și prietenii noștri blănoși vor fi surprinși de noutățile Nestlé sub brandul Purina. Este vorba de Purina AdVENTuROS™ Training, recompense pentru câini, potrivite pentru diverse momente ale zilei precum dresaj, plimbări, sănătatea dentiției, respectiv de noua gamă Felix Tasty Shreds, hrană umedă pentru pisici cu acizi grași Omega 6 esențiali și combinația potrivită de vitamine pentru a ajuta la menținerea vitalității pisicii și a o pregăti pentru șotii și noi aventuri!

În total, 20 de noi produse, plus cele 20 de noutăți de sezon, au fost pregătite de Nestlé și le veți descoperi la rafturi în perioada următoare.

O altă noutate o reprezintă faptul că în Zona Europa, de care aparține România, 95,2%* din toate ambalajele Nestlé sunt deja proiectate astfel încât să poată fi reciclare. La sfârșitul anului 2023, 82,8%* din ambalajele din plastic ale produselor destinate Zonei Europa erau concepute pentru reciclare. Mai mult, începând din 2018, Nestlé a ajuns la 32,6% din ținta de reducere a utilizării plasticului virgin, fiind înlocuit cu materiale reciclate. În Europa, Nestlé lucrează cu alți jucători din industrie pentru a promova schemele de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR) și colaborează cu autoritățile publice pentru a îmbunătăți sistemele existente de deșeuri de ambalaje.

Despre Nestlé
Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani compania a plantat 90.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.  

Nestlé for Healthier Kids     
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

Nestlé needs YOUth 
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Nestlé for a Waste Free World
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Contacte: 
Ana-Maria Godja, Corporate Affairs and Internal Communication Specialist Nestle Romania
Tel: 0724.588.527, E-mail: [email protected]

Eugen Secmerean, Account Manager, V+O Communication
Tel: 0766.693.507, E-mail: [email protected]